Prima competiție de Pangration Athlima

97

Prima competitie de Pangration AthlimaPrimele meciuri oficiale de Pangration Athlima la noi în țară vor putea fi urmărite cu ocazia ediției a cincea a Cupei Shin Daito din 13 noiembrie 2010, ediție care se va desfășura în sala de sport a Școlii nr. 195 din București începând cu ora 9:00.

Meciurile se vor desfășura conform regulamentului WPAF, sistem semicontact, Palaismata demonstrație de luptă 1 contra 1, Polydamas demonstrație de autoapărare 1 contra 3 adversari înarmați și fighting Ju Jitsu full contact, meciurile contând în vederea finalizări componenței lotului național în vederea participării la Campionatul Mondial de Pangration Athlima ce va avea loc în perioada 2-6.12.2010 la Atena.

Ce este Pangration Athlima?

Străvechea artă marțială grecească (Pankration), cel mai așteptat eveniment al Jocurilor Olimpice din antichitate, practicată de temuții spartani, de războinicii lui Alexandru Cel Mare și chiar de filozofii Greciei antice (Socrate, unul dintre ei) este străbunicul competițiilor de MMA de astăzi, dar meciurile din vremurile noastre nu sunt atât de sângeroase precum cele din vechime. S-au scos tehnicile care ar putea primejdui în mod evident viața sportivilor, dar luptele sunt la fel de disputate și spectaculoase. Pangration Athlima are un reprezentant la noi în țară. Este vorba despre clubul de Ju-Jutsu Shin Daito Aka, condus de Sensei Gheorghe Cojocaru (centura neagră 5 Dan), reprezentant al World Pangration Athlima Federation în România.

Sport demonstrativ la Atena 2004

La Jocurile Olimpice de la Athena din 2004, Pangration Athlima a fost prezent ca și sport demonstrativ, sub egida World Pangration Athlima Federation. Asociația Română de Pangration Athlima este alcătuită, până acum, din 8 cluburi și aproape o sută cincizeci de sportivi, având deja la activ câteva stagii pentru antrenori, sportivi și arbitri, desfășurate atât în țară cât și în Grecia.

La prima participare la o competiție internațională de Pangration, desfășurată în Centrul Olimpic din Athena, s-au obținut primele medalii de către delegația românâ

  • Neaga Mihai – aur Imiepafis;
  • Pavelescu Ana Maria – argint Imiepafis,
  • Frățilă Rossi – argint – Imiepafis;
  • Frățilă Rossi şi Zamfir Cristina – bronz Palaismata.
SHARE

LEAVE A REPLY